Intrebarea 13/61 din oprirea, stationarea si parcarea pentru categoria B #530 DRPCIV: În care dintre următoarele situaţii este interzisă oprirea? A pe sectoarele de drum neiluminate; B la o distanţă mai mică de 5 m faţă de spatele unui tramvai; C pe drumurile naţionale europene. Varianta corecta de raspuns este: C Explicatie intrebare 303. În care dintre situaţii oprirea este interzisă? A. în zona de acţiune a indicatorului care interzice depăşirea B. pe străzile unde circulaţia se desfăşoară în sens unic C. în dreptul altui vehicul care se află oprit, dacă prin aceasta se stânjeneşte circulaţia a două vehicule venind din sensuri opuse. 305. Oprirea vehiculelor este interzisă: Orice angajat se poate afla în două situații juridice foarte clare: la muncă (prezent fizic) sau în timpul liber. Orice altă situație este interzisă, nefiind prevăzută de lege (de exemplu: să fii la dispoziția angajatorului, de la domiciliu sau de altundeva, în timpul liber/în afara programului de lucru, fără a fi plătit Un ordin al Ministerului Sănătății pus în transparență decizională prevede un program organizat de vizitare a pacienţilor internaţi în spitale, dar şi reguli care trebuie respectate în momentul în care rudele intră la cei internaţi. Astfel, în timpul săptămânii există un anumit orar de vizită, iar în week-end acest orar #27 DRPCIV: În care dintre situaţii este interzisă oprirea? A în curbe şi pe sectoarele de drum cu vizibilitate redusă sub 50 m; B la mai puţin de 50 m de cel mai apropiat colţ al intersecţiei; C în zona de acţiune a indicatorului „Staţionarea interzisă". Varianta corecta de raspuns este: A Explicatie intrebare Intrarea pe banda extremă stîngă destinată circulaţiei în sens opus este interzisă. 43. 1) În localităţi: a) în cazul în care circulaţia este intensă, conducătorii de vehicule pot schimba banda numai pentru a efectua virajul la stînga sau la dreapta, a întoarce, a ocoli un obstacol sau a opri; 7csP. Home / Question / In care dintre urmatoarele situatii este interzisa oprirea: At 7:33 pm / In 1645 Views in intersectiile cu sens giratoriu; pe drumurile cu sens unic; pe strazile cu o latime mai mica de 8m. Intrebari asemanatoare din categoria Oprirea, stationarea si parcarea Mediu de învățare GENERAL (toate întrebările) Categoria C (C, C1) Întrebarea 122 din 508 În care dintre următoarele situaţii este interzisă oprirea? A pe sectoarele de drum neiluminate; B la o distanţă mai mică de 5 m faţă de ultimul vagon al unui tramvai; C pe drumurile naţionale europene. Trimite răspunsul Vezi explicația Următoarea întrebare » 303. În care dintre situaţii oprirea este interzisă? A. în zona de acţiune a indicatorului care interzice depăşirea B. pe străzile unde circulaţia se desfăşoară în sens unic C. în dreptul altui vehicul care se află oprit, dacă prin aceasta se stânjeneşte circulaţia a două vehicule venind din sensuri opuse. 305. Oprirea vehiculelor este interzisă: Este de două tipuri: di rev. ersibilità (acordată urmare a decesului unui pensionar) sau indiretta (acordată urmare a decesului unui asigurat dacă sunt îndeplinite condițiile legale). Au dreptul la acordarea pensiei de urmaș următoarele categorii de persoane: soțul/soția supraviețuitor/toare; fiii care la data decesului părintelui Intrarea pe banda extremă stîngă destinată circulaţiei în sens opus este interzisă. 43. 1) În localităţi: a) în cazul în care circulaţia este intensă, conducătorii de vehicule pot schimba banda numai pentru a efectua virajul la stînga sau la dreapta, a întoarce, a ocoli un obstacol sau a opri;

în care dintre următoarele situații este interzisă oprirea